Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat, sâmbătă, că va scoate la concurs peste 250 de locuri pentru formarea personalului, în cadrul instituțiilor de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) și Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, în sesiunea iunie-august 2025.
Potrivit comunicatului, dintre acestea, 138 de locuri sunt destinate învățământului superior pentru formarea ofițerilor. Locurile sunt repartizate astfel: Universitatea Națională de Apărare „Carol I” București – 16 locuri, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu – 15 locuri, Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” – 53 de locuri, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov – 11 locuri, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța – 9 locuri, Institutul Medico-Militar – 10 locuri, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” București – 24 de locuri.
Pentru învățământul postliceal (maiștri militari), sunt disponibile 95 de locuri, repartizate între școlile militare din Pitești, Sibiu, Boboc și Constanța. În plus, sunt disponibile 18 locuri pentru subofițeri și 3 locuri pentru cursul de formare a subofițerilor în domeniul muzicilor militare.
Cererile de înscriere pot fi descărcate de pe site-ul oficial al MAI și trebuie completate de mână, semnate și transmise în format electronic la adresa unității de recrutare până la 18 mai 2025, inclusiv în weekend.
Evaluarea psihologică, examinarea medicală și proba de evaluare a performanței fizice (programată între 21 și 25 iunie la Academia de Poliție „Al. I. Cuza”) vor constitui etape esențiale în procesul de selecție. Ulterior, candidații vor urma procedura de admitere conform regulilor stabilite de fiecare instituție de învățământ.