Lansare de carte – „Păturica roz” de Marius Balo

Miercuri, 27 noiembrie, începând cu ora 18:00, în Muzeul Național Brukenthal va avea loc lansarea cărții „Părurica roz”, susținută de autorul acesteia Marius Balo, teolog și profesor de limbă engleză.

În acel moment am știut. Totul a devenit clar, limpede, apretat. Am simțit cum s-a ridicat un văl de pe ochii mei, ceața deasă și perfidă care mi se lipise ca o pojghiță pe pleoape de atâția ani. În acel moment fumul s-a risipit și am simțit din nou contrastul nuanțându-mi-se-n ochi. Vedeam din nou și simțeam că sufletul îmi este viu, că s-a dezmeticit în sfârșit din letargia și din paloarea aceea cadaverică ce îmi furase sclipirea de pe chip și culoarea din obraji. Am simțit că trăiesc pentru că am început să simt durere.

Marius Balo – un mărturisitor a suferinței

Marius Balo este teolog și profesor, fiind pasionat de limba și literatura engleză. Acesta a terminat studiile teologice la Cluj și New York, devenind profesor de limba engleză în China, acolo unde, la vârsta de 33 de ani, a fost trimis în închisoare sub o acuzație falsă. În timpul detenției petrecute în Shanghai, autorul a început să-și compună primele idei pentru viitorul roman, care va prelua titlul de la simbolul central din timpul sub acuzație: păturica roz – oferită fiecărui deținut la venirea în închisoare.

„Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru libertatea aceasta pe care o avem şi s-o protejăm. Aşa ca şi pe un altar viu.[…] Dar în locul acela, în cel mai înspăimântător moment al vieţii mele, consecinţa îndepărtării de Dumnezeu s-a arătat atunci în plină splendoare, în ghilimele spus, că eu, în cele 24 de ore, nu mi-am amintit nici măcar odată să spun: „Doamne, ajută-mă, Doamne, scapă-mă, Doamne, fii cu mine.” Aceasta e consecinţa îndepărtării de Dumnezeu atunci când ajungi în punctul cel mai vulnerabil al vieţii tale, în acel moment în care, în cea mai mare nevoie, tu nu-ţi aminteşti să-i ceri ajutorul, să spui: „Doamne, nu mă lăsa.” Aşadar, sunt convins că dacă mi-aş fi amintit, aş fi aş fi plecat acasă în ziua respectivă., cum a plecat colegul meu din firmă, un englez. Dar nu mi-am amintit spre ruşinea mea şi am fost condus la centrul de detenţie unde am aşteptat timp de 2 ani de zile să fiu judecat şi condamnat.”

Evenimentul face parte din suita manifestărilor culturale dedicate Zilelor Șaguniene, organizate de Arhiepiscopia Sibiului. Intrarea este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *