Cale liberă pentru Metroul din Cluj, în 5 ani

Cale liberă este o expresie folosită atunci când se pune în funcțiune o magistrală de metrou. Înseamnă că garnitura poate pleca prin tuneluri, ducând călătorii rapid și în siguranță de la o stație la alta.

Anunțat cu mare fast în campanie electorală, fratele mai mic al Metroului bucureștean mai are de așteptat încă cinci ani cel puțin. Autoritățile se laudă că există bani suficienți în acest sens.

Ministrul Fondurilor Europene Cristian Ghinea nu ar include finanțarea Metroului din Cluj în acest an. El așteaptă asumare fermă din partea Primarului Clujului. Emil Boc promitea în 2020 un miliard de euro care urmau a fi alocați din fonduri UE pentru ca metroul să aibă cale liberă la Cluj. Primii bani din PNRR ar urma, dacă UE îl aprobă, să sosească în 2022. Ministerul Fondurilor Europene știe că banii din PNRR pot fi folosiți numai până în 2026. Dacă administrația Boc își asumă finalizarea lucrărilor la Metrou în 2026, Cristian Ghinea este dispus să dea cale liberă finanțării Metroului clujean din PNRR. Altfel, Metroul clujean va putea fi construit etapizat din fonduri europene atrase de municipalitate, cumulate cu fonduri locale.

Specialiștii care au lucrat la Metroul bucureștean nu împărtășesc optimismul echipei lui Emil Boc. Adică, nu cred că până la 31 decembrie 2026, lucrările vor fi gata și situația financiară închisă. Acestea sunt cerințe fundamentale din regulamentul european pentru finanțările prin PNRR.

Metroul din Cluj ar trebuie să aibă cale liberă pe o rețea de 14,4 km, prevăzută cu 14 stații. Circa 986 milioane euro este valoarea estimată a lucrării, În toamna anului 2020, a fost realizat un studiu de prefezabilitate. Până la finele verii lui 2021 ar trebui finalizat studiul de fezabilitate. Termenul inițial, iunie 2021 nu a fost respectat. Lucrările efective nu ar putea începe mai devreme de începutul anului 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *